Uleiul de mentă are atât de multe utilizări, încât nu este de mirare că este o piesă de rezistență în dulapul cu remedii ale multor persoane. Și cu siguranță face mai mult decât că pur și simplu îți împrospătează respirația! Este folosit pentru că ameliorează greața și tulburările digestive, ascute simțurile înainte de o întâlnire lungă și răcorește mușchii supraîncălziți (datorită mentolului). Din fericire, mentă ajută și la ameliorarea congestiei, a durerilor de cap și diminuează din simptomele sindromului premenstrual.
Este important de reținut că uleiul de mentă este mai intens și mai concentrat decât alte uleiuri esențiale. Aplicația topică a acestui ulei este în general sigură, chiar dacă este necesar să fie diluat cu un ulei purtător precum acela de migdale sau de jojoba. În unele cazuri, unele persoane pot resimți o senzație de arsură sau pot avea o reacție alergică, mai ales dacă este vorba de o piele sensibilă. Și, mai important decât atât, uleiul esențial de mentă nu este indicat copiilor mici.
Planta din care este obținut uleiul conține mentol, un compus organic cu proprietăți anestezice, menite să ofere o minunată senzație de răcorire, în timp ce ușurează disconfortul. De asemenea, are și proprietăți antibacteriene, antivirale, antiinflamatorii, insecticide, antispatice și carminative.
Uleiul de mentă ameliorează:
Indigestia
Una dintre cele mai vechi și mai recomandate plante în ușurarea digestiei este mentă. Uleiul de mentă este foarte util pentru digestie deoarece are o proprietate carminativă, aceea de a elimina gazele (din stomac sau din intestine, astfel încât să amelioreze flatulența, durerea sau distensia abdominală). Masează-te cu câteva picături de ulei de pepermint pe abdomen, pune o picătură pe încheieturi sau inhalează uleiul pentru a-ți ameliora greața în general sau greața provocată de răul de mișcare în particular. Ceaiul de mentă este un antidot pentru diferite tulburări digestive. Să inhalezi ulei de mentă te va ajuta să-ți mai diminuezi din apetit întrucât vei avea senzația că ești sătul/ă
Răceala/congestia
Mentolul ușurează disconfortul adus de multe probleme respiratorii, inclusiv de congestia nazală, de sinuzită, de astm, de bronșită, de răceala obișnuită și de tuse. Este adesea inclus în ingredientele unguentelor menite să fie aplicate pe piept tocmai pentru a ameliora congestia. Masează-te cu 2-3 picături (după ce ai aplicat în prealabil ulei purtător) pe piept sau pune-le într-un umidificator pentru a-ți curăța sinusurile și pentru a-ți ameliora congestia de la nivelul plămânilor
Dacă îți simți nasul foarte înfundat sau dacă nu te mai poți opri din tuse, încearcă să faci inhalații cu ulei esențial de mentă. Pune apă fiartă într-un castron de metal sau de sticlă și adaugă câteva picături de uleiuri esențiale (eucaliptul și rozmarinul sunt o combinație excelentă alături de mentă). Acoperă-ți capul cu un prosop și, stând aplecat/ă deasupra vasului cu apă fierbinte, inspiră aburul degajat.
Durerea de cap
Uleiul de mentă este minunat pentru a-l lua cu tine la birou sau în geantă, mai ales dacă ești predispus/ă la dureri de cap. Folosirea acestui ulei este binevenită pentru a ușura și alte simptome care însoțesc durerile de cap, precum greața, vărsăturile, sensibilitatea la zgomot și la lumină.
Având la îndemână o cantitate mică de ulei de migdale sau un alt ulei purtător și o picătură de ulei de mentă, masează-ți tâmplele, fruntea, sinusurile (evită contactul cu ochii) și zona din spatele gâtului pentru a reuși să scapi de durere și de senzația de presiune. Când este aplicat topic, uleiul de mentă lasă o senzație calmantă, răcoritoare, care va face minuni.
Stresul
Ca multe alte uleiuri esențiale, uleiul de mentă este și el capabil să diminueze stresul, depresia și epuizarea mentală grație proprietăților sale de răcorire. De asemenea, este util contra stărilor de neliniște, de anxietate. Pentru a reduce stresul, folosește-te de o combinație între uleiul de mentă, de lavandă și de geranium, adăugate în apă caldă, astfel încât încordarea să se diminueze, pe măsură ce acestea se absorb în piele. Apelează la aromaterapie folosind o lampă specială cu uleiuri esențiale
Oboseala
Uleiul de mentă conferă claritate minții și crește nivelul de energie. Dacă dorești să renunți la cafeină, uleiul de mentă poate fi o alternativă la cafeaua de după-amiază. Masează-te cu o picătură de ulei de mentă sub nas pentru a-ți crește concentrarea și starea de alertă Difuzează ulei de mentă în camera în care stai pentru a te bucura de o mai bună concentrare. Aplică acest ulei pe zona din spatele gâtului și pe umeri, în mod repetat, astfel încât să te bucuri de energie pe parcursul întregii zile. Inhalează ulei de mentă înainte sau după exercițiile fizice pentru a-ți îmbunătăți starea și pentru a-ți reduce oboseala.
Durerile musculare
Pentru că uleiul de mentă are proprietăți analgezice, antiinflamatorii și antispastice, nu numai că va reduce din durere și din inflamație, dar va calma și spasmele care cauzează crampele musculare. Când vei folosi uleiul de masaj „Olba’s oil” (o combinație de uleiuri esențiale incluzând uleiul de mentă), acesta are capacitatea remarcabilă de a stimula circulația sanguină la suprafața pieli deschizând porii și conferind o senzație de căldură plăcută la nivelul mușchilor și articulațiilor. Un astfel de tratament poate fi folosit ca o variantă rapidă pentru diferite zone ale corpului.