Blog

mama si copil

Oricât de mult te străduieşti să-ţi menţii copiii sănătoşi, tot se vor mai îmbolnăvi din când în când. Să ai copiii bolnavi nu este deloc plăcut şi este descurajator, dar de cum vei reacţiona în perioadele lor de boală va depinde starea lor de bine în ansamblu. Este important să știi ce uleiuri esențiale pentru copii sunt recomandate și pentru ce anume.

Ca părinte, eşti responsabil de sănătatea copilului tău. Nu este necesar să fii medic sau asistent medical pentru a te putea ocupa în mod natural de sănătatea acestuia. Tot ce este necesar este să fii dispus/ă să înveţi şi să pui în practică. Pentru a avea grijă de sănătatea copilului tău, vei face eforturi să-i oferi alimente sănătoase, să-i limitezi expunerea la toxine şi să-i susţii organismul cu alternative tradiţionale şi sănătoase ce ţin de wellness, aşa cum este şi folosirea plantelor şi uleiurilor esenţiale.

Astăzi aş vrea să împărtăşesc cu voi cele 10 cele mai bune uleiuri esenţiale pentru copii pe care le puteţi utiliza pentru a-i ajuta pe micuţii voştri când sunt au o suferinţă, chiar şi când este vorba despre o mică zgârietură sau de o mică arsură. De asemenea, o să vă prezint câteva reţete cu uleiuri esenţiale pe care să le folosiţi când veţi avea nevoie!

Cele mai bune uleiuri esenţiale pentru copii

Următoarea listă cuprinde uleiuri esenţiale pentru copii care sunt de ajutor în cele mai comune probleme ale micuților. Cu toate acestea, vei dori să te documentezi despre fiecare ulei în parte pentru a vedea care sunt recomandările pentru vârsta copilului tău înainte să te apuci să le foloseşti.

Uleiul esenţial de arbore de ceai

Uleiul esenţial de arbore de ceai este un ulei esenţial cu proprietăţi antifungice şi antibacteriene, unul dintre cele mai potrivite uleiuri esențiale pentru copii. Poţi să-l foloseşti pentru tăieturi, zgârieturi, arsuri, muşcături de insecte sau chiar pe post de repelent pentru acestea.

Uleiul esenţial de lavandă

Uleiul de lavandă este un ulei cu proprietăţi antivirale şi antibacteriene, neapărat de inclus pe lista cu uleiuri esențiale pentru copii. Utilizează-l pentru calmare, întrucât îl va ajuta pe copil să adoarmă, dar şi pentru tăieturi, zgârieturi, arsuri solare sau pentru stimularea sistemului imunitar.

Uleiul esenţial de muşeţel

Uleiul de muşeţel este unul dintre acele uleiuri esențiale pentru copii care reprezintă un ajutor digestiv şi este bun mai ales pentru bebeluşii ce au colici sau care sunt constipaţi. Acest ulei, asemenea celui de lavandă, este cunoscut pentru proprietăţile sale calmante, are efecte antiinflamatoare şi este potrivit pentru infecţiile urechii.. Nu uita că acest ulei este mai costisitor, aşa că foloseşte-l cu grijă!

Uleiul esenţial de peppermint

Uleiul de peppermint este un ajutor pentru problemele digestive şi poate fi folosit şi pentru colici. Are efect de răcorire în caz de febră şi acţionează şi ca un decongestionant în caz de răceli (Asigură-te doar că vei dilua bine acest ulei, fiind puternic!)

Uleiul esenţial de eucalipt

Uleiul de eucalipt este cel mai cunoscut ulei folosit pentru decongestionare în caz de afecţiuni respiratorii. În acelaşi timp, el funcţionează bine pentru febră şi deţine proprietăţi antivirale şi antibacteriene.

Uleiurile esenţiale de citrice (portocală, grapefruit, mandarină)

Uleiurile de citrice sunt uleiuri esențiale pentru copii care îmbunătăţesc dispoziţia şi miros minunat! Un detaliu interesant despre ele este că sunt recunoscute pentru faptul că liniştesc copiii agitaţi, aşa că sunt uleiuri ce echilibrează!

Regulă de siguranţă: Uleiurile de citrice obţinute prin presare nu ar trebui utilizate când urmează expunerea la radiaţiile UV întrucât este posibil să determine arsuri pe piele. În schimb, caută uleiuri de citrice obţinute prin distilarea la aburi întrucât acestea nu determină fototoxicitate.

uleiuri esentiale pentru copii
uleiuri esentiale pentru copii

Uleiul esenţial de tămâie

Tămâie…da, acelaşi lucru pe care Magii i l-au dăruit lui Iisus… este bun pentru infecţii pentru că are proprietăţi antibacteriene şi este adesea folosit când este prezentă congestia la nivelul aparatului respirator.

Uleiul esenţial de Santal

Uleiul esenţial de Santal este nemaipomenit pentru durerile de gât, de urechi şi poate fi folosit şi ca sedativ. Pentru că santalul este supus riscului de a fi recoltat excesiv, asigură-te că vei achiziţiona uleiuri provenite de la companii care sunt preocupate de sustenabilitate.

Cum să foloseşti uleiuri esenţiale pentru copii

Uleiurile esenţiale sunt destul de uşor de utilizat. Tot ce ai nevoie este să ai la îndemână un ulei esenţial la alegere şi un ulei purtător.

Regulă de siguranţă: Uleiurile esenţiale sunt concentrate şi nu trebuie niciodată folosite nediluate pe piele, indiferent de ce spun marile companii producătoare.

Un ulei purtător este ceea ce vei utiliza ca să-ţi diluezi uleiul esenţial. Poţi să foloseşti orice ulei care este potrivit pielii tale şi care se absoarbe bine. Unele dintre cele mai des utilizate sunt cele de jojoba, uleiul de migdale dulci, uleiul de floarea-soarelui şi chiar şi uleiul de măsline (chiar dacă este un pic mai gras).

Cele mai recomandate uleiuri esenţiale pentru copii au o diluţie cuprinsă între .5% – 5%. Cantitatea totală de uleiuri esenţiale care să fie folosite va depinde de vârsta copilului tău, de tipul de ulei, de mărimea suprafeţei pielii pe care va fi aplicată şi de scopul în care le vei utiliza. Recomand întotdeauna să te documentezi pentru a afla diluţia potrivită pentru uleiul pe care urmează să îl foloseşti.

5 reţete simple cu uleiuri esenţiale pentru copii

  • Inhalaţii pentru congestii – Se pun 2 picături de ulei esenţial de eucalipt la un sfert de litru de apă fiartă. Se vor închide ochii, iar faţa va fi poziţionată deasupra unui vas (cât mai aproape pentru o poziţie confortabilă) şi capul va fi acoperit cu  un prosop. Se va inhala aburul timp de 3-5 minute. Ai grijă la apa fierbinte şi la arsuri!
  • Uleiuri pentru masajul de seară – Se vor pune 12 picături de ulei esenţial de lavandă la 30ml de ulei de migdale dulci. Se va face seara un masaj pe piele pentru a se stimula un somn odihnitor.
  • Soluţie pentru vindecarea tăieturilor şi zgârieturilor – 6 picături de ulei esenţial de tea tree şi 6 picături de ulei esenţial de lavandă vor fi combinate cu 30g de ulei de cocos topit. Vei lăsa să se întărească şi se va aplica aşa cum este nevoie.
  • Ulei pentru durerea de ureche – Se amestecă 6 picături de ulei esenţial de sunătoare şi 6 picături de ulei esenţial de muşeţel în 30g de ulei de jojoba. Câte 2-3 picături vor fi masate de 2-3 ori pe zi în jurul urechii dureroase. (Nu se recomandă să se toarne uleiuri esenţiale direct în canalul auditiv).
  • Baie care energizează – Se vor amesteca 12 picături de ulei esenţial de citrice cu 30g de ulei de migdale dulci. Le vei turna în apa în care se va face baie.
Share this post

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

COSUL TAU
  • No products in the cart.
0