În vederea menținerii unei stări de bine și pentru gestionarea cât mai eficientă a celor mai diverse probleme de sănătate, te străduiești să apelezi adesea la soluții cât mai naturale. Știi că acestea sunt mai blânde cu organismul și că pot contribui semnificativ la ameliorarea unor manifestări neplăcute. Printre asemenea soluții se regăsește și aromaterapia. Inclusiv când vine vorba despre valori ale tensiunii arteriale mai ridicate decât ar fi normal (egale cu sau mai mari de 140/90 mm Hg), multe uleiuri esențiale care scad tensiunea acționează asupra unor procese din organism, ajutându-te să te îndrepți către valori normale ale acesteia.
Exemple de uleiuri esențiale care scad tensiunea
Uleiurile esențiale care scad tensiunea arterială ajută la diminuarea nivelului de stres. În aceste condiții, nu va mai crește nici nivelul de cortizol, dar nici al altor hormoni ce favorizează creșteri ale tensiunii (cum ar fi aldosteronul). Stresul are un impact negativ asupra tensiunii arteriale întrucât te poate determina și să faci alegeri alimentare mai puțin sănătoase (de exemplu, vei face excese alimentare, vei consuma alimente nesănătoase- prea grase, prea sărate etc.), ceea ce va conduce la creșterea valorilor sale.
Odată ce vei veni în contact cu aroma anumitor uleiuri esențiale, organismul va începe să elibereze hormoni ai bunei-dispozițiii, iar impactul stresului va începe să se reducă. Sistemul nervos autonom îl va activa pe cel parasimpatic, ajungând la calmarea treptată a corpului. Descoperă câteva dintre cele mai cunoscute uleiuri esențiale benefice inclusiv în caz de hipertensiune arterială.
Uleiul esențial de bergamotă
Efectele acestui ulei esențial asupra tensiunii arteriale au fost analizate printr-un studiu restrâns, în cadrul căruia subiecții au fost împărțiți în trei grupuri: un grup care a folosit uleiuri esențiale care scad tensiunea, unul care a folosit un remediu tip placebo și un grup care nu a folosit deloc uleiuri esențiale [1]. Participanții au fost rugați să inhaleze aroma unui mix de ulei esențial de bergamotă, de lavandă și de Ylang Ylang, o dată pe zi, timp de patru săptămâni.
Pentru a se vedea dacă aromaterapia a dat rezultate, s-au măsurat nivelul tensiunii arteriale și al pulsului de două ori pe săptămână, în timp ce nivelul de cortizol și starea de anxietate au fost evaluate înainte și după începerea studiului.
La finalul perioadei analizate, s-a constatat, în cazul participanților ce au beneficiat de terapia cu uleiuri esențiale care scad tensiunea, că nivelul tensiunii arteriale era mai scăzut decât al celor din grupul de control sau din grupul placebo. Recomandarea oamenilor de știință a fost că uleiurile esențiale pot fi considerate o soluție eficientă pentru îmbunătățirea răspunsului la stres și pentru scăderea nivelului de cortizol, contribuind și la scăderea valorilor tensiunii arteriale în caz de hipertensiune.
Uleiul esențial de cedru
Proprietățile sale calmante, aroma sa cu note de pământ, sunt vestite pentru că ajută la relaxarea corpului și a minții. Datorită lor, vei avea senzația că te afli într-o pădure și te vei binedispune. În acest context, nu este de mirare că uleiul esențial de cedru stimulează relaxarea și ajută la reglarea tensiunii arteriale, inclusiv la persoanele hipertensive. De altfel, un studiu a subliniat următorul fapt: uleiul esențial de cedru din specia Juniperus virginiana L. se folosește în scop medical pentru a relaxa mintea și pentru a induce o stare de bine [2]. Dintre toți compușii săi, un efect anxiolitic remarcabil îl are cedrolul.
Uleiul esențial citronella
Este folosit de obicei pentru că este un repelent foarte eficient. Cu toate acestea, face parte și dintre acele uleiuri esențiale care scad tensiunea, deoarece ajută la diminuarea efectelor stresului. Odată ce se întâmplă așa, nici nivelul tensiunii arteriale nu va mai crește excesiv.
Un mic studiu, din anul 2012, a adus în atenție faptul că inhalarea vaporilor de ulei esențial citronella diminuează nivelul tensiunii arteriale, reglează ritmul cardiac și pe cel respirator. [3] Participanților la studiu le-au fost măsurate tensiunea arterială și temperatura corpului, li s-a evaluat ritmul cardiac și cel respirator și, în plus, au fost evaluați cu ajutorul unei encefalograme. Măsurătorile s-au efectuat în trei momente: înainte de începerea studiului, în timpul studiului și după finalizare. Ceea ce s-a observat a fost că participanții care au inhalat aroma uleiului esențial citronella se bucurau de un nivel mai scăzut al tensiunii arteriale, dar și de o rată respiratorie mai bună decât înainte de aromaterapie. De asemenea, aceștia au precizat că erau mai binedispuși și mai relaxați.
Uleiul esențial clary sage (salvie)
Reprezintă o altă opțiune pentru scăderea nivelului tensiunii arteriale pentru că reduce și din intensitatea stărilor de anxietate. La această concluzie a ajuns și un studiu din anul 2013, bazat pe participarea unor femei cu incontinență urinară. Acestea au fost împărțite în trei grupuri: unele dintre ele au inhalat aroma uleiului esențial de salvie (Salvia sclarea), altele au inhalat aroma uleiului esențial de lavandă, iar altele au inhalat aroma uleiului de migdale dulci. Inhalațiile au durat 60 de minute, iar anterior au fost măsurați următorii indicatori: tensiunea diastolică, tensiunea sistolică, pulsul, rata respiratorie, cortizolul salivar. [4] Dintre toate uleiurile esențiale folosite, cel care și-a dovedit în mod special capacitatea de a reduce tensiunea arterială a fost cel de salvie. Uleiul de lavandă s-a impus și el în reducerea stresului în momentul examinării urologice, având un puternic efect antistres.
Uleiul esențial Frankincense (de tămâie)
Uleiul acesta se obține din rășina arborilor din specia Boswellia (precum Boswellia carterii, Boswellia frereana sau Boswellia serrata ), ce cresc mai ales în Somalia și în anumite zone din Pakistan. Frankincense are o aromă caldă, dulce, lemnoasă, binevenită când te simți cuprins/ă de neliniște în urma expunerii la stres. Astfel, uleiul esențial Frankincense reduce stresul și contribuie la reglarea ritmului cardiac. Dacă aroma sa este inhalată, ajută și la diminuarea nivelului tensiunii arteriale.
Un studiu de laborator, publicat online în anul 2019, a evidențiat efectele de reducere a anxietății, ceea ce este util și în scăderea tensiunii arteriale.[5] Efectele pozitive asupra anxietății sunt posibile grație prezenței compușilor incensol și acetat incensol, ce au rolul de a diminua stările de anxietate sau depresia. Spre deosebire de calmantele prescrise în caz de asemenea probleme, aroma uleiului esențial Frankincense nu va avea efecte secundare (cum ar fi stările de amețeală de exemplu).
Uleiul esențial de lavandă
Face parte dintre cele mai populare uleiuri esențiale folosite în caz de stres, de anxietate, dar studiile au arătat că se află și printre acele uleiuri esențiale care scad tensiunea. Unul dintre cele mai cunoscute asemenea studii este un studiu clinic din anul 2012. Potrivit acestuia, un amestec de uleiuri esențiale, ce îl include și pe cel de lavandă, favorizează scăderea valorilor înalte ale tensiunii arteriale prin aromaterapie. [6]
O parte dintr-un grup de pacienți hipertensivi sau care aveau valori ale tensiunii arteriale apropiate de ceea ce înseamnă hipertensiune (egale cu sau mai mari de 140/90 mm Hg) și care urmau/urmaseră un tratament cu medicamente pentru tratarea hipertensiunii, au fost rugați să inhaleze aroma uleiului de lavandă, de neroli și de măghiran. Alții au fost rugați să inhaleze o aromă artificială și a existat și un grup de control, care nu a primit niciun tratament. După ce s-a măsurat nivelul tensiunii arteriale sistolice și diastolice, după inhalații derulate pe parcursul a 24 de ore, s-a putut constata că pacienții care inhalaseră aroma mixului de uleiuri esențiale cunoscuseră diminuări ale nivelului tensiunii arteriale și o reducere a stresului, spre deosebire de ceilalți pacienți. Aceste efecte au fost posibile datorită proprietăților uleiurilor esențiale:
- Uleiul esențial de lavandă reduce palpitațiile și are un efect calmant asupra stărilor de anxietate
- Uleiul esențial de neroli ajută la calmarea palpitațiilor generate de șocuri sau de frică și favorizează instalarea unei stări de liniște
- Uleiul esențial de măghiran stimulează sistemul nervos parasimpatic, favorizându-se vasodilatația și diminuându-se treptat valorile ridicate ale tensiunii arteriale
Uleiul esențial de lămâie
În condițiile în care este considerat util pentru reducerea impactului stresului, pentru înlăturarea stărilor depresive, este văzut ca binefăcător și în scăderea nivelului tensiunii arteriale. De pildă, un studiu iranian a analizat efectul calmant al inhalării aromei uleiului esențial de lămâie asupra tensiunii arteriale și a stărilor de anxietate la pacienți cu infarct miocardic.[7] Pentru a se vedea efectele acestuia, după trei zile consecutive de aromaterapie s-au efectat electrocardiograme și s-a măsurat nivelul tensiunii arteriale. Ceea ce s-a putut sesiza a fost că pacienții care au inhalat aroma uleiului esențial aveau niveluri mai reduse ale tensiunii sistolice, erau mai calmi și aveau un ritm cardiac mai regulat decât aceia care nu au urmat sesiunile de aromaterapie.
Uleiul esențial de mușețel roman
Trebuie și el inclus printre uleiurile esențiale capabile să contribuie la scăderea nivelului tensiunii arteriale. Pe de o parte, uleiul esențial de mușețel roman are un conținut ridicat de flavonoizi, compuși regăsiți în legume, fructe, în diferite plante etc. Un studiu a arătat că flavonoizii au un efect relaxant asupra inimii, că diminuează nivelul tensiunii arteriale și scad din riscul de mortalitate asociat maladiilor cardiace. [8]
Pe de altă parte, un studiu a evidențiat următorul aspect: inhalarea aromei de ulei esențial de mușețel roman are un puternic efect sedativ [9]. Un asemenea efect are un impact direct asupra tensiunii arteriale, în condițiile în care anxietatea poate duce, pe termen scurt, la creșteri bruște ale nivelului acesteia. În timp, dacă aceste creșteri au loc în mod frecvent, se poate ajunge la hipertensiune arterială cronică, vor fi afectați rinichii și vor avea de suferit vasele de sânge și inima.
Uleiul esențial de roiniță
În general, acest ulei esențial se folosește pentru creșterea bunei-dispoziții și pentru stimularea funcțiilor cognitive, dar mai are și un alt beneficiu foarte valoros. Astfel, uleiul esențial de roiniță se află și el printre acele uleiuri esențiale care scad tensiunea.
Un studiu clinic restrâns a dezvăluit, o dată în plus, faptul că roinița (melisa) are efecte benefice asupra tensiunii arteriale și pentru pacienți hipertensivi, atât în cazul tensiunii arteriale sistolice, cât și al celei diastolice. Mai mult decât atât, capsulele pe bază de roiniță, administrate de trei ori pe zi, timp de 1 lună, s-au dovedit eficiente și în ameliorarea palpitațiilor și a tahicardiei. [10]
Uleiul esențial Ylang Ylang
Încă din cele mai vechi timpuri, acest ulei esențial este preferat pentru înlăturarea tensiunii nervoase, pentru ușurarea tensiunilor de la nivelul mușchilor. Mai mult decât atât, și-a dovedit și virtuțile de ulei esențial capabil să scadă tensiunea arterială.
Printr-un studiu din anul 2013 s-a adus în prim-plan următorul lucru: aroma uleiului esențial Ylang Ylang are efecte sedative și prin urmare va contribui la reducerea nivelului tensiunii arteriale. Pentru a se formula această concluzie, s-a apelat la bărbați sănătoși, care au fost împărțiți în două grupuri: unii dintre ei au făcut aromaterapie cu ulei esențial Ylang Ylang, iar alții nu. După efectuarea unei electrocardiograme, a fost vizibil faptul că bărbații care au făcut ședințe de aromaterapie se bucurau de niveluri mai scăzute ale tensiunii sistolice și ale celei diastolice, prin comparație cu aceia care fuseseră în grupul de control. [11]
Uleiuri esențiale care scad tensiunea: ghid de folosire
Toate aceste uleiuri esențiale care scad tensiunea pot fi folosite separat sau incluse într-un amestec (blend). Îmbinarea dintre diferite uleiuri esențiale este văzută de experții în aromaterapie ca o variantă mai eficientă pentru scăderea nivelului tensiunii arteriale întrucât vor putea acționa sinergic.
Așa cum vei putea sesiza și din exemplele de mai jos, uleiurile esențiale pot fi incluse în loțiuni pentru corp, într-un ulei de masaj sau pot fi difuzate cu ajutorul unui difuzor.
Loțiune de masaj
Pentru a prepara o loțiune formată din uleiuri esențiale care contribuie la scăderea nivelului tensiunii arteriale vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
- Câte 5 picături din fiecare dintre următoarele uleiuri esențiale: ulei esențial de lavandă, ulei esențial clary sage, ulei esențial de tămâie
- 60 g ulei de cocos
Vei amesteca bine ingredientele și cu amestecul obținut poți să-ți faci un masaj pe tâmple sau dedesubtul nasului.
Ulei pentru masaj
Ca să-l poți obține vei pune laolaltă:
- 10 picături ulei esențial de lavandă
- 7 picături ulei esențial Ylang Ylang
- 5 picături ulei esențial de măghiran
- 1 picătură ulei esențial neroli
- 60 g ulei de migdale
Vei amesteca toate uleiurile esențiale menționate cu uleiul de migdale și după aceea te vei masa cu amestecul rezultat pe corp sau îl vei pune în apa în care te vei îmbăia.
Blend de uleiuri esențiale pentru difuzor
Următorul blend de uleiuri esențiale care scad nivelul tensiunii arteriale se va obține dacă vei amesteca ulei esențial de lavandă (3 picături), cu ulei esențial de bergamotă (3 picături) și cu ulei esențial Ylang Ylang (3 picături). Vei inspira aromele uleiurilor puse în difuzor timp de 15-30 de minute.
Precauții legate de utilizarea de uleiuri esențiale care scad tensiunea
Uleiurile esențiale care scad tensiunea arterială, dar și altele, trebuie folosite cu grijă, ținând seama de următoarele atenționări și precauții:
- Uleiurile esențiale nu trebuie ingerate- Ele se vor utiliza diluate cu un ulei purtător (pentru utilizări topice) sau pentru inhalații (în difuzor)
- Niciodată nu vei aplica pe piele un ulei esențial fără să îl diluezi cu un ulei purtător pentru a nu ajunge în situația de a te confrunta cu alergii sau iritații
- Se vor evita acele uleiuri esențiale obținute din plante la care știi că ești alergic/ă
- Evită ca uleiurile esențiale să vină în contact cu ochii- Dacă totuși se întâmplă așa ceva, clătește din abundență cu apă și prezintă-te la un medic oftalmolog
- Folosește numai uleiuri esențiale de calitate, de la brand-uri cu tradiție
- Nu vei folosi uleiuri esențiale expirate
- Uleiurile esențiale nu vor fi ținute la îndemâna copiilor sau animalelor de casă
- Dacă vei folosi uleiuri esențiale ajutându-te de un difuzor sau de un spray, ține cont de persoanele pe care le ai în preajmă- Spre exemplu, persoanele cu astm, copiii, femeile însărcinate și animalele de companie nu ar trebui să fie prezente în locul în care difuzează uleiurile respective, în contextul în care unele dintre acestea le-ar putea fi dăunătoare
- Femeile însărcinate ar trebui să consulte medicul dacă intenționează să apeleze la uleiuri esențiale
- Bebelușii sau copiii mai mari au un risc mai ridicat decât persoanele adulte de a suferi din cauza toxicității unor uleiuri esențiale (de pildă, chiar și 2 ml de ulei esențial pot fi toxice pentru un bebeluș)
- În cazul în care se vor ingera uleiuri esențiale, efecte adverse pot apărea după aprox. 30 de minute, dar și după câteva ore- Printre efectele nedorite ce pot surveni se numără: iritații ale ochilor, iritații ale pielii, tuse persistentă, respirație întretăiată, amețeli, senzație de greață, convulsii etc.
La fel ca pentru orice alte uleiuri esențiale și pentru uleiuri esențiale care scad tensiunea arterială ar trebui să consulți un medic înainte să le utilizezi. Acest demers este cu atât mai important cu cât te afli deja cu un tratament, inclusiv cu medicamente destinate tratării hipertensiunii sau hipotensiunii.
Bibliografie:
1. Jin-Hee Hwang, The effects of the inhalation method using essential oils on blood pressure and stress responses of clients with essential hypertension, Decembrie 2006; 36(7):1123-34
2. Kai Zhang, Lei Yao, The anxiolytic effect of Juniperus virginiana L.essential oil and determination of its active constituents, Physiology & Behaviour, vol.189, Mai 2018, 50-58
3. Sayowan, W. et al, The Harmonizing Effects of Citronella Oil on Mood States and Brain Activities. Journal of Health Research, 26(2), 69–75
4. Geon, Hee Seol et al., Randomized Controlled Trial for Salvia sclarea or Lavandula angustifolia: Differential Effects on Blood Pressure in Female Patients with Urinary Incontinence Undergoing Urodynamic Examination, Journal of Alternative and Complementary Medicine, Iulie 2013; 19(7): 664-670
5. Al-Harasi, Ahmed et al., Distribution of the anti-inflammatory and anti-depressant compounds: Incensole and incensole acetate in genus Boswellia, Phytochemistry, Mai 2019, 161:28-40
6. Kim, In-Hee et al., Essential Oil Inhalation on Blood Pressure and Salivary Cortisol Levels in Prehypertensive and Hypertensive Subjects, Evidence-based Complementary and Alternative Medicine, 2012: 984202
7. Rambod, Masoume et al., The effect of lemon inhalation aromatherapy on blood pressure, electrocardiogram changes, and anxiety in acute myocardial infarction patients: A clinical, multi-centered, assessor-blinded trial design, Complementary Therapies in Clinical Practice, vol.39, Mai 2020, 101155
8. Shekarriz, Azra et al., Effect of Melissa officinalis on systolic and diastolic blood pressures in essential hypertension: A double-blind crossover clinical trial, Phythotherapy Research, Decembrie 2021, vol.35, pp. 6883-6892
9. Hertog, M.G. et al., Dietary antioxidant flavonoids and risk of coronary heart disease: the Zutphen Elderly Study, The Lancet, vol.342, Octombrie 1993, pp.1007-1011
10. Moss, M. et al., Expectancy and the aroma of Roman chamomile influence mood and cognition in healthy volunteers, International Journal of Aromatherapy, vol.16, 2006, pp.63-73
11. Da Jung-Jung et al, Effects of Ylang-Ylang aroma on blood pressure and heart rate in healthy men, Journal of Exercise Rehabilitation, 2013; 9(2): 250-255