Blog

unt de shea

Untul de Shea este grăsimea extrasă din nucile provenite de la arborele Shea. Această grăsime este solidă la temperaturi potrivite şi are o culoare ce variază de la alb la ivoriu. Arborii Shea sunt originari în vestul Africii, cel mai mult unt de Shea provenind încă de acolo.

Untul de Shea a fost folosit de secole în cosmetică. Având o concentraţie ridicată de vitamine şi de acizi graşi-alături de consistenţa ce îl face uşor de întins- este un produs excelent pentru catifelarea, hidratarea şi refacerea pielii tale.

Vrei să ştii mai mult? Iată 22 de motive ca să incluzi untul de Shea în rutina ta zilnică, dar şi informaţii despre cum să îl foloseşti şi multe altele.

Este sigur pentru toate tipurile de piele

Din punct de vedere tehnic, este un produs provenit dintr-o nucă înrudită cu nucile obişnuite. Dar spre deosebire de majoritatea produselor obţinute din nuci, este foarte sărac în proteinele ce pot declanşa alergii.

De fapt, până în prezent nu există literatură medicală în care să se menţioneze o alergie topică la untul de Shea. Acesta nu conţine iritanţi care să usuce pielea şi nu blochează porii. Este potrivit pentru orice tip de piele.

Catifelează pielea

De obicei, untul de Shea este utilizat pentru efectul său hidratant. Acest beneficiu al său se leagă de prezenţa acizilor graşi, printre care cel linoleic, cel oleic, cel stearic şi cel palmitic.

Când aplici topic untul de Shea, acesta se absoarbe rapid în piele. Acţionează ca un agent ce „reface grăsimile”, restabilind lipidele şi generând hidratare. În cadrul acestui demers se reface bariera dintre pielea ta şi mediul extern, menţinându-se umiditatea pielii şi diminuându-se riscul de uscăciune.

Nu îţi va lăsa pielea grasă

Untul de Shea conţine cantităţi mari de acid linoleic şi oleic. Aceştia se echilibrează unul pe celălalt. În aceste condiţii, untul de Shea se absoarbe uşor în piele şi nu va genera aspect de piele grasă după aplicare.

Are efecte antiinflamatorii

Esterii din untul de Shea şi-au arătat efectele antiinflamatorii. Când este aplicat pe piele, Shea influenţează citokinele şi alte celulele inflamatorii pentru ca acestea să nu se mai multiplice. Acest proces ar putea să reducă din iritaţiile provocate de factorii de mediu, cum ar fi vremea uscată sau de afecţiuni inflamatorii ale pielii, precum sunt eczemele.

Este antioxidant

Untul de Shea are cantităţi importante de vitaminele A şi E, ceea ce înseamnă că are efecte antioxidant puternice. Antioxidanţii sunt agenţi anti-îmbătrânire. Ei protejează celulele pielii de radicalii liberi ce pot provoca îmbătrânire prematură şi pot conduce la aspectul de piele ternă.

Are proprietăţi antibacteriene

Un studiu din anul 2012 a arătat că administrarea pe cale orală de extract de scoarţă de Shea poate să aibă efecte antibacteriene în rândul animalelor. Deşi mai este nevoie de multe cercetări, această concluzie a arătat că astfel de efecte benefice pot apărea şi în cazul oamenilor. Din acest motiv, unele voci susţin că aplicarea topică de unt de Shea diminuează numărul bacteriilor ce generează acneea.

Are proprietăţi antifungice

Produsele pe bază de unt de Shea conţin ingrediente puternice, menite să lupte cu infecţiile fungice ale pielii. Deşi untul de Shea nu poate să amelioreze orice fel de infecţie fungică, este capabil să distrugă sporii unor fungi care provoacă impetigo sau „piciorul atletului”.

Poate să contribuie la prevenirea acneei

Untul de Shea este bogat în diferite tipuri de acizi graşi. Această compoziţie unică îl face potrivit pentru îndepărtarea excesului de ulei din piele (sebum).

În acelaşi timp, untul de Shea restabileşte hidratarea pielii şi reţine umezeala în epidermă, astfel încât pielea să nu pară prea uscată sau plină de grăsime. Rezultatul este realizarea echilibrului natural al uleiurilor din piele- care poate împiedica apariţia acneei.

Creşte producţia de colagen

Untul de Shea conţine triterpene. Acestea sunt produse în mod natural când compuşi chimici dezactivează distrugerea fibrelor de colagen. În aceste condiţii, poate fi redus ritmul de apariţie a liniilor fine, iar aceasta va fi mai fermă.

Ajută în regenerarea celulară

Proprietăţile hidratante şi antioxidante ale Shea colaborează pentru a ajuta pielea să producă noi celule.

Corpul tău produce în mod constant celule ale pielii şi le elimină pe cele moarte. În fiecare zi, vei pierde cam 30.000-40.000 de celule moarte din piele. Acestea stau deasupra. Cele noi se formează în partea inferioară a stratului superior al pielii (epiderma).

Având la dispoziţie hidratarea necesară de la suprafaţa pielii, vei avea mai puţine celule moarte şi te vei bucura de mai multe celule regenerate la nivelul epidermei.

Diminuează apariţia vergeturilor şi a cicatricilor

Se spune că untul de Shea blochează fibroblastele- ţesuturile din cicatrici- în a se reproduce, încurajând creşterea celulelor tinere la locul lor. Din această cauză ajută pielea să se vindece, reducând vergeturile şi cicatricile.

Reduce liniile fine şi ridurile

Crescând producţia de colagen şi promovând generarea de noi celule, untul de Shea poate să diminueze ceea ce oamenii de ştiinţă numesc procesul de „fotoaging”- ridurile şi liniile fine create de factorii de mediu şi de îmbătrânire.

Oferă protecţie solară suplimentară

Untul de Shea în sine nu reprezintă un factor pentru protecţia solară. El are un SPF estimat la 3 sau 4.

Previne ruperea părului

Untul de Shea nu a fost studia special pentru a se vedea dacă poate să facă părul mai puternic. Dar un studiu din anul 2017 a arătat că o substanţă similară celei din untul de Shea poate să facă părul mult mai rezistent la rupere.

Poate să amelioreze mătreaţa

O cale pentru a trata mătreaţa este să se restabilească hidratarea pe scalpul uscat şi iritat.

O sinteză de studii, publicată online în anul 2018, a arătat că untul de Shea, când este folosit alături de alte produse pentru hidratare, poate să diminueze mătreaţa şi să prevină reapariţia ei. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe cercetări pentru a se vedea ce efecte are, în acest scop, untul de Shea folosit individual.

Are efect calmant în caz de eczeme, dermatite şi psoriazis

Proprietăţile antiinflamatorii ale untului de Shea pot să calmeze pielea şi să uşureze senzaţia de mâncărime. Acest efect s-a dovedit binefăcător mai ales în cazul unor probleme dermatologice precum sunt eczemele şi psoriazisul.

Untul de Shea se absoarbe rapid în piele, ceea ce înseamnă că poate să calmeze pielea în situaţiile de criză.

Anumite studii au arătat că untul de Shea ar putea să funcţioneze la fel de bine ca unguentele pe bază de medicamente când vine vorba despre ameliorarea eczemelor.

Are capacitatea de a calma arsurile solare şi alte tipuri de arsuri ale pielii

Cercetările arată că uleiurile pot fi benefice pentru arsurile superficiale ale pielii, incluzând aici si arsurile solare.

Compuşii antiinflamatori din untul de Shea pot reduce roşeaţa şi inflamaţia. Acizii graşi pot calma pielea reţinând umiditatea în timpul proceselor de vindecare.

Chiar dacă oamenii de ştiinţă ce au realizat studiul au stabilit că utilizarea Untului de Shea, a aloe vera şi a altor produse naturale este ceva comun, sunt necesare mai multe cercetări pentru a se vedea exact eficacitatea lor.

Poate să calmeze pielea după muşcăturile de insecte

Untul de Shea a fost folosit în mod tradiţional pentru calmarea pielii în caz de înţepături de albine sau de alte insecte. S-a sugerat că acesta poate să contribuie la retragerea muşcăturiide insecte, dar nu există niciun studiu clinic care să le susţină.

Dacă te confrunţi cu dureri severe şi cu inflamaţii provenite din înţepături sau muşcături, ia legătura cu un medic pentru a avea parte de un tratament adecvat.

Sprijină vindecarea rănilor

Pe lângă capacitatea de a reduce inflamaţia, shea este considerat potrivit şi în caz de remodelare a ţesuturilor pentru vindecarea rănilor. Acizii săi graşi protectori protejează leziunile de factorii iritanţi pe parcursul procesului de vindecare.

Ameliorează durerile provocate de artrită

Artrita este provocată de inflamarea de la nivelul articulaţiilor. Un studiu din anul 2016, realizat cu implicarea animalelor, a arătat că uleiul de Shea poate să diminueze inflamaţia şi să protejeze articulaţiile de deteriorări.

Deşi studiul menţionat se referă la articulaţiile de la genunchi, potenţialele beneficii ale Shea pot fi extinse şi pentru alte zone ale corpului.

Ameliorează durerile musculare

Muşchii care s-au întins prea mult pot fi afectaţi de inflamaţie sau de rigiditate pe parcurs ce corpul încearcă să repare ţesutul muscular. Untul de Shea poate să ajute în calmarea durerilor musculare în acelaşi mod în care acţionează asupra articulaţiilor- reducând inflamaţia.

Poate să uşureze congestia

Un studiu din anul 1979 a arătat că untul de Shea poate să amelioreze congestia nazală. Când este folosit în picăturile de nas, acesta reduce inflamaţia din pasajele nazale. Poate să reducă şi deteriorarea de la nivelul mucoasei, ce aduce adesea la congestia nazală. Aceste efecte pot fi benefice dacă este vorba despre alergii, despre sinuzite sau despre răceală.

De unde provin toate aceste beneficii

Beneficiile untului de shea provin din compoziţia sa. Acesta conţine:

Acid linoleic, palmitic, stearic şi oleic, ce echilibrează uleiurile din piele

Vitaminele A, E şi F, cu rol antioxidant, ce promovează circulaţia sângelui şi dezvoltarea sănătoasă a celulelor pielii

Trigliceride, partea grasă din untul de Shea, care hrănesc şi îmbunătăţesc aspectul pielii

Cetyl esterii, partea de ceară.. care au rolul de a îmbunătăţi aspectul pielii şi de a reţine umiditatea

Ţine minte faptul că procentul acestor compuşi variază în funcţie de locul din care au fost culese nucile din arborele Shea. Poţi să găseşti unt de Shea amestecat şi cu alte ingrediente, cum ar fi ulei de ceai verde sau de lavandă.

Cum să foloseşti Untul de Shea

Pe piele

Poţi să-l aplici direct pe piele. Untul proaspăt, nerafinat, este uşor de întins. Poţi să-ţi foloseşti degetele pentru a scoate o cantitate echivalentă cu cea dintr-o linguriţă dintr-un recipient şi apoi îl vei aplica pe piele până când se va absorbi complet.

Untul de Shea este alunecos şi poate să împiedice fixarea machiajului, aşa că este cel mai bine să-l aplici seara, înainte de culcare.

Pe păr

Untul de Shea proaspăt poate fi aplicat direct pe păr. Dacă acesta este creţ natural sau dacă este degradat, poţi să-l foloseşti ca pe un balsam. Asigură-te că părul a absorbit o bună parte din unt înainte să te clăteşti şi să-ţi aranjezi părul ca de obicei. Poţi să adaugi puţin şi în balsamul tău obişnuit.

Dacă părul tău este drept, subţire şi fragil, aplică unt de Shea pe vârfurile firelor de păr. Acest demers poate să ducă la acumularea de grăsime şi să genereze un aspect uleios.

Mod de depozitare

Untul de Shea ar trebui păstrat la o temperatură uşor mai coborâtă decât temperatura camerei pentru a se menţine solid şi pentru a fi uşor de întins.

Posibile riscuri şi efecte adverse

Nu s-au raportat până acum cazuri de alergii topice la untul de Shea. Chiar şi persoanele alergice la nuci ar trebui să poată tolera pe piele această substanţă.

Încetează să îl mai foloseşti dacă observi iritaţii sau inflamaţii. Caută de urgenţă ajutor medical dacă sesizezi manifestări precum dureri severe, inflamaţii sau dificultăţi în respiraţie.

Untul de Shea este plin de nutrienţi esenţiali care au grijă de tenul tău şi îi oferă strălucire de la interior spre exterior.

Deşi este considerat sigur pentru orice tip de piele, multe produse ce conţin unt de Shea au şi alte ingrediente.

Dacă te confrunţi cu reacţii nedorite despre care bănuieşti că se leagă de un produs cu unt de Shea, nu îl mai utiliza şi adresează-te unui specialist. Acesta te va putea ajuta pentru a determina ce a produs reacţia ta şi te va sfătui ce ai de făcut.

Share this post

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *